In

Emotions – un calendar despre frumusețea pură











Cea de-a șaptea ediție a M Calendar, unul dintre cele mai longevive produse de fotografie de modă din România, va fi lansată la începutul lunii decembrie. Emotions urmează unui lung șir de proiecte artistice sub forma unui calendar început în anul 2009 cu ediția Women in Real Life. Au urmat apoi, pe rând, Circoteque 2010 - un expozeu foto despre estetica urâtului și non-valorile societății de astăzi, Natural Beauties of Romania - o colecție a celor mai frumoase locuri din România, ediția Baroc, reprezentativă pentru Sibiul anului 2012, 5.5.5. Flavours, o combinație între suavul și delicatețea fotomodelelor și geometria industrială a halelor de producție și Fashion Icons 2013 – calendar ce a reunit cele mai cunoscute bloggerițe de modă din țară în postura personajelor lor preferate.

Emotions a fost realizat integral în decorul medieval al minunatului oraș Sighișoara. 27 de cadre au trecut selecția finală iar dintre acestea, cele mai bune 12 cadre vor compune calendarul anului 2015. „Trend Prive Magazine s-a declarat încântată să ne sprijine și în acest proiect, continuând astfel parteneriatul început în cadrul Feeric Fashion Days”, spune Mitichi, directorul artistic al proiectului. M Calendar Emotions va fi distribuit în întreaga lume în versiunea de 12 fotografii plus coperta împreună cu revista de modă. Cele 27 de cadre vor fi cuprinse, alături de alte fotografii din timpul producției, într-un album fotografic, al doilea album realizat de echipa M Calendar după „Beginings” – un album rezumat al primelor cinci ediții ale M Calendar.


Parteneriatul dintre echipa Feeric Fashion Days și bloggerii de modă din România a continuat și în cadrul M Calendar. Dacă anul trecut bloggerițele de modă au participat în proiect ca modele, anul acesta Ioana Chișiu, Ioana Grama, Sandra Bendre, Andreea Panciuc, Gabriela Atanasov și Deea Codrea au jucat rolul stiliștilor, îmbrăcând și accesorizând modelele cu obiecte din propriile lor garderobe. „E nevoie de multă încărcătură și de poveste pentru a putea reda exact idea pe care o am în minte, despre ceea ce îmi doresc să exprimăm, și pentru asta am ales Sighișoara. Va fi cea mai bună ediție de calendar de până acum."
"Dacă mereu am pornit cu rezerve în fiecare proiect, acum știu că datorită experienței și a echipei închegate acesta va fi cel mai reușit material”,
mai spune Mitichi.




PS: Fie vorba intre noi, eu sunt convinsa ca calendarul o sa fie reusit! Felicitari de pe acum, abia astept sa vad rezultatul final!

Related Articles

2 comentarii:

  1. Ce frumos Carmen, foarte frumos articolul tau. O sa urmeze si la mine o postare despre MCalendar si despre cum a fost acolo. Pupici :*
    http://www.xcentrica.ro/xcentrica-ootd/

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cand aud de MCalendar imi sare gandul la tine si la niste poze frumoase cu bicicleta :D

    RăspundețiȘtergere

Recent Post